Intro

îţi vine să crezi te-aş fi urmat oriunde
bolborosind în barbă poeme și un cântec
în casa de bolnavi mărginită de mare
unde atâtea himere desprinse din fum
ding-dang ca o secundă precară
sau pe holurile reci unde fluturi hoinari
săvârşesc dansul nunții urmat
de aceea cădere îmbrăţişată
sau se sinucid lovindu-se de zid
cu o frenezie teribilă şi greu de închipuit
unde asistentele blonde se înfrăţesc
cu bolnavii firavi printre ace fiole și feșe
unde mă simt mai acasă decât nicăieri
unde miroase a jale a uitare
și nimănui nu-i pasă

ni s-a promis o plimbare pe faleza de piatră
pe care să mergem târând fiecare
gândacul lui legat cu o sfoară
sau atârnați de perfuzii în şir indian
mergând cu grija de a nu strivi umbra
celui din faţă cu un gest reflex
aproape hipnotic
şi mâinile noastre vor ninge puf pe dig
dinspre stabilopozi se va auzi un murmur de valuri
şi unde miroase a alge şi a mormânt
cum se mai surpă peste noi maluri maluri

trec bolnavii pe coridoarele de sticlă…
demult nu mai e vremea
în care ne scoteam unul la altul ochii din orbită
cu câte o bucată de scoică ciobită
aşa cum eram noi bolnavi cronici
de iubire de moarte de zmei
când miroseam de departe necuviincios
a floare de tei

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte