Frica

în mine e spaima de singurătate laolaltă cu nevoia de singurătate
stau cuminţi într-un colţ ţinându-se de mână ca două orfeline ciudate
dimineţile mele sunt murdare resturi din fructele nopţii
praf de rodie azvârlit într-o doară peste seminţe de cânepă

– lasă-mă să te blestem să te plâng să te iubesc năluca mea albastră

stau în patul meu de spital ca într-un cocon într-un hamac prins între muchii
germenul fricii îşi face loc printre coaste şi încolţeşte în ochi
răsare acolo ca un corn rugos de inorog ca un ţurţure de gheaţă palidă
ca între doi sâni lăptoşi de mamă lichidă ascunsă-n tranşee printre soldaţii morţi

– cum se înlănţuie moartea cu braţele când sunt inorog pe tărâmul dintre vise

păduri de pin transformându-se în luntre aurii
cum coboară ele muntele de-a lungul albiei de râu
şi se sparg de pietre cu zgomot surd de lemn lovit
cum îţi spuneam nici nu pot să dorm până când pe furiş
îţi strecor printre amintiri câteva capcane
pentru vulturi pleşuvi cu arc de oţel şi-un şarpe

– aripi de pământ aripi de aer de zăpadă de cer fluturii dans monoton am plecat…

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte